Puterea din spatele puterii! MIHAIL IVAN: ”Credința este ancora!”
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Știri » Anunţ important pentru aceşti pensionari cu pensii mici! Toţi cei care iau sub 1.700 lei pe lună sunt vizați

Anunţ important pentru aceşti pensionari cu pensii mici! Toţi cei care iau sub 1.700 lei pe lună sunt vizați

De: Cristina Cruceru 04/08/2023 | 08:42
Anunţ important pentru aceşti pensionari cu pensii mici! Toţi cei care iau sub 1.700 lei pe lună sunt vizați
Sursă foto: Arhivă Cancan

Anunț important pentru seniorii care beneficiază de o pensie sub 1.700 de lei! Ministerul Muncii actualizează o dată la două luni listele cu ajutorul pentru alimente și mese calde, acordat în șase tranșe egale, a câte 250 de lei fiecare. În timp ce unii români intră în program, alții ies pentru că nu mai îndeplinesc condițiile puse. Până-n prezent, cardurile sociale au fost încărcate cu trei tranșe, iar românii considerați vulnerabili din punct de vedere financiar mai au de încasat încă 750 de lei, în alte trei tranșe, până la sfârșitul lui 2023.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a stabilit un calendar pentru acordarea voucherelor sociale, iar potrivit acestuia, în 2023, o dată la două luni, se vor da 250 de lei în șase tranșe de ajutor pentru alimente și mese calde. Până în acest moment, cardurile sociale au fost încărcate cu trei tranșe, urmând să fie alimentate cu alte trei tranșe a câte 250 de lei, până la sfârșitul acestui an.

CITEȘTE ȘI: ANUNȚ IMPORTANT PENTRU ROMÂNI! SE DAU 5.000 DE LEI DE LA MINISTER. CINE SUNT CEI CARE VOR BENEFICIA DE BANI

Listele cu beneficiari sunt actualizate de către Ministerul Muncii la fiecare plată. Astfel, unii români ies din categoria persoanelor vulnerabile, în timp ce alții intră. Bineînțeles că, persoanele care nu se mai încadrează în această categorie, rămân fără tranșele de bani. Calculele se fac pe sumele nete obținute de fiecare membru în parte, fiind luate în calcul pensiile, veniturile din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, veniturile din cedarea folosinței bunurilor, veniturile din activități agricole, silvicultură și piscicultură, veniturile din premii și jocuri de noroc, dar și veniturile din alte surse.

CITEȘTE ȘI: VOUCHERE SOCIALE 2023. ACEȘTI ROMÂNI NU VOR MAI PRIMI BANII PE CARD DE LA 1 AUGUST

Ce categorii de români nu mai primesc vouchere sociale

Românii care nu mai primesc vouchere sociale, chiar dacă sunt eligibili, sunt cei care părăsesc țara, cei care primesc decizii de condamnare sau cei care beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial, publice sau private.

Astfel, „sunt exceptate de la acordarea sprijinului material persoanele prevăzute la alin. (1) care la data acordării sprijinului nu au domiciliul în România sau care nu fac dovada că locuiesc în România, potrivit legii, precum și persoanele care execută pedepse privative de libertate ori beneficiază de servicii sociale în regim rezidențial, publice sau private”, se arată în OUG 63 din 9 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial.

Ce categorii de români primesc vouchere sociale

– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023

– persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023

– familiile cu cel puțin doi copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023

– familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023

– familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social

– persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Cristina Cruceru este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A absolvit Facultatea de Litere din Craiova, specializarea Jurnalism, apoi masterul „Jurnalism Tematic” din cadrul Facultății de Jurnalism și Științele citeste mai mult
Parteneri
Nadia Comăneci, secretele siluetei de invidiat la 63 de ani. Cele trei alimente pe care le evită. „Mănânc deștept”
Nadia Comăneci, secretele siluetei de invidiat la 63 de ani. Cele trei alimente pe care...
Ce cartiere din București s-au zguduit cel mai puternic în timpul cutremurului de 5.3 grade
Ce cartiere din București s-au zguduit cel mai puternic în timpul cutremurului de 5.3 grade
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut infarct
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut...
Lora e gata de nuntă! Artista are deja verighetele și ar vrea să schimbe trei rochii în ziua cea mare. Ce tradiție nu va respecta: „Nu se va...”
Lora e gata de nuntă! Artista are deja verighetele și ar vrea să schimbe trei...
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate...
VIDEO. Replica lui Ciolacu după ce Ciucă a spus că PSD e urmașul PCR
VIDEO. Replica lui Ciolacu după ce Ciucă a spus că PSD e urmașul PCR
VIDEO: Dezastrul lăsat în urma inundațiilor. Un drum național este închis. Ciobani cu o turmă de oi sunt blocați timp de 3 zile
VIDEO: Dezastrul lăsat în urma inundațiilor. Un drum național este închis. Ciobani cu o turmă...
Dacia testează un nou SUV cu 7 locuri în România. Va fi cea mai scumpă Dacie din istorie - FOTO
Dacia testează un nou SUV cu 7 locuri în România. Va fi cea mai scumpă...
Nelson Mondialul, dezvăluiri surprinzătoare de la nunta faraonică a lui Livian și a Alexandrei! Cine ar fi cei care au lăsat plicurile goale la mese: „M-am certat cu familia”
Nelson Mondialul, dezvăluiri surprinzătoare de la nunta faraonică a lui Livian și a Alexandrei! Cine...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
VIDEO Cum ar fi arătat viața Ozanei Barabancea dacă nu și-ar fi pierdut mama la 14 ani. „Aș fi avut un sprijin moral. Important e că nu m-am dat bătută.”
VIDEO Cum ar fi arătat viața Ozanei Barabancea dacă nu și-ar fi pierdut mama la...
Oana Lis, în doliu! Mesajul dureros transmis în urmă cu puțin timp: “Nu știi niciodată când vorbești ultima oară cu un om”
Oana Lis, în doliu! Mesajul dureros transmis în urmă cu puțin timp: “Nu știi niciodată...
CALCUL. Profitul obținut astăzi de un român care ar fi cumpărat un lingou de aur în 2019
CALCUL. Profitul obținut astăzi de un român care ar fi cumpărat un lingou de aur...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
Descoperiți două Smart TV-uri sub 700 RON la Altex
Descoperiți două Smart TV-uri sub 700 RON la Altex
Veste BOMBĂ! Ce vrea să facă China pe Lună? Are și parteneri!
Veste BOMBĂ! Ce vrea să facă China pe Lună? Are și parteneri!
Vedeta Antena 1 s-a mutat la PRO TV, după valul de demisii ale celor trei chefi. Mutare neașteptată în televiziune
Vedeta Antena 1 s-a mutat la PRO TV, după valul de demisii ale celor trei...
Locul de muncă în care poți face bani frumoși. Se plătește în lire sterline, n-ai nevoie de studii superioare, dar ești obligat să ai un câine
Locul de muncă în care poți face bani frumoși. Se plătește în lire sterline, n-ai...
Ai cont și card la BCR? Anunț oficial pentru toți clienții. Sunt beneficii unice
Ai cont și card la BCR? Anunț oficial pentru toți clienții. Sunt beneficii unice
Cutremur devastator în România. Gheorghe Mărmureanu a anunțat când va avea loc
Cutremur devastator în România. Gheorghe Mărmureanu a anunțat când va avea loc
Alina Sorescu a făcut anunţul, ce se întâmplă cu divorţul de Alexandru Ciucu
Alina Sorescu a făcut anunţul, ce se întâmplă cu divorţul de Alexandru Ciucu
Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării
Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării
Restricţii de circulaţie în Capitală pentru Zilele Bucureştiului
Restricţii de circulaţie în Capitală pentru Zilele Bucureştiului
Decizia pe care o aștepta Elena Udrea. Anunț de ultimă oră de la Înalta Curte de Casație și Justiție
Decizia pe care o aștepta Elena Udrea. Anunț de ultimă oră de la Înalta Curte...
De ce crapă ouăle atunci când le fierbem. Secretele unei consistențe perfecte
De ce crapă ouăle atunci când le fierbem. Secretele unei consistențe perfecte
Ce a primit o badantă româncă de la bătrâna de 92 de ani pe care a îngrijit-o. „A obligat-o!”
Ce a primit o badantă româncă de la bătrâna de 92 de ani pe care...
E complex! Milionarul care construiește un castel în România, ultimele detalii despre proiect! Când vor începe lucrările
E complex! Milionarul care construiește un castel în România, ultimele detalii despre proiect! Când vor...
Ce a putut să facă un român în scara blocului, chiar la ușa apartamentului său. Cineva a pozat totul și a arătat dovada
Ce a putut să facă un român în scara blocului, chiar la ușa apartamentului său....
Cutremur cu magnitudinea de 5,2 in Romania:
Cutremur cu magnitudinea de 5,2 in Romania: "Păstraţi-vă calmul, pot urma replici ale cutremurului"
Creatura care întinerește în loc să îmbătrânească. A fost descoperită recent și ar putea revoluționa medicina
Creatura care întinerește în loc să îmbătrânească. A fost descoperită recent și ar putea revoluționa...
Acesta este “Drumul binelui” din România. Locul fascinant, inclus în patrimoniul UNESCO, pe care toți călătorii ar trebui să-l vadă măcar o dată în viață
Acesta este “Drumul binelui” din România. Locul fascinant, inclus în patrimoniul UNESCO, pe care toți...
De ce a renunțat Theo Rose la cariera în actorie. Tânăra nu va mai apărea în filme sau seriale: „Așa a fost să fie”
De ce a renunțat Theo Rose la cariera în actorie. Tânăra nu va mai apărea...
×